Asa simt. ca nu am facut decat sa imi omor timpul, ca mi-am risipit talentul si viata?!? ca nu am stiut sa investesc in mine sau in oameni.
si sentimentul asta vine din faptul ca nu am nimic de adunat de nicaieri. e un vid tacut in mine si in viata mea.
astenia de primavara loveste in plin, asa s-ar traduce insemnarea asta :)))
insa e adevar in ea. si nici macar nu doare, de parca m-as fi anesteziat cumva.
macar exista Erica. speranta luminoasa ca poate prin ea... sa mai salvez ceva!
Timpul asta petrecut cu ea, pana azi si de acum incolo - sa imi dea un sens, ceva.
La fel pot investi timp in familia mea, mama, frate, verisoara...
nu stiu ce am, zici ca mor curand si caut sa imi investesc ultimele resurse ramase aici pe pamant. nu am altceva decat Timp. restul sunt nimicuri...
Marin Preda are un roman "Risipitorii". poate ar trebui sa-l recitesc.
