Luni februarie ploaie

ora 2:22 PM
zici ca le-am potrivit. adevarul e ca acum mi-a venit sa mai vars niste frustrari pe blog.
o fi de la vreme, o fi de la faptul ca sunt pe stop sau ca am adunat niste rahat la bord, nu stiu.

periodic mi se ia de toate si de toti. si ma irita lumea care mai de care, nu stiu cum si de ce, eu caut sa nu deranjez pe nimeni prea tare, dar se pare ca ceilalti nu se ghideaza dupa aceleasi reguli in viata.

csf? ncsf.
zici si tu cuiva undeva, mai zici una si pe blog si trece.
trece chiar si fara sa intelegi DE CE se petrece treaba asta.
O fi un semnal de la Univers ca am comis o prostie pe undeva? posibil. dar cam neclar si total ineficient. deci Universul sa mai lucreze la comunicare!

Noaptea nu mai cred in mine

Senzatia aia tampita din timpul zilei - ca pierd timpul cu prostii, senzatia suparatoare care noaptea ma trezeste si ma arunca in haurile disperarii, ca noaptea nu-i ca ziua, nu? daca dimineata totul pare derizoriu si chiar am impresia ca totul va fi bine, da optimismul afara din mine cumva, in toiul noptii toate se transforma in fum negru...
Care viitor, care speranta, care optimism? Noaptea nu mai cred in mine.
Poate ca de aia noaptea nu e bine sa fiu doar eu cu mine.
Poate de asta ajung oamenii sa se adune in grupuri, cupluri... orice doar sa nu ne confruntam cu temerile noastre tampite.
Mi-e groaza de vremea cand am sa regret tot acest timp risipit, mi-e groaza ca vremea aia a cam venit. De ce nu fac nimic? Pentru ca imi place sa risipesc timpul, si daca e placere poate ca nu e timp risipit. Poate ca e pacat, si poate ca am sa ard in iad, sau poate ca diavolul o sa imi zambeasca si atunci orice e posibil.
cum zice m: "mai e mult pana murim?"

Imaginarium

Pret de cateva secunde... vreo 20 asa, am crezut ca ceva se lega intre noi. Apoi m-am trezit. Era doar in mintea mea. Nimic nu se va mai lega de acum incolo de mine, de persoana mea.
Totul pare sa fie in mintea mea mai nou. Sau poate asa a fost dintotdeauna. Nu ma plang. Nu e asa rau sa fii in mintea mea. Acolo esti exact cum vreau eu. Eu sunt regizorul!
E drept ca tot eu platesc pretul...timp, sentimente irosite, regrete si atat.
Si oricum - VIATA nu e facuta tot din asa ceva?
M-a izbit o durere de cap in tampla dreapta. Iar am gandit prea mult?

Timp pierdut?

nu pot ascunde faptul ca desi am iesit cu tot sufletul in piata la protest, in sinea mea - nu am putut evita un sentiment ingrat, ceva amar la gust, asa ca si cum as fi fost o impostoare. ca si cum as fi avut nevoie de o validare, ca si cum am iesit din casa ca sa simt ca exist, ca sa umplu GOLUL.
si totusi am iesit pentru ca nu mai puteam STA! si am sa mai ies.