hai si o noapte risipita!

azi-noapte.
crunt. cred ca era 3 si ceva... cand au venit gandurile peste mine, si apoi in blocul din fata mea, egzact in dreptul ferestrei mele - luminile de la etajele 2, 3, 4 - aprinse. wtf?!? cineva apoi iesise in balcon si scutura... la etj 3, noaptea, la ora 3!!! pe bune???
ca sa se inteleaga - eu de la 1, culcata in pat - lumina aia imi venea direct in ochi.
a, si pe urma a trecut si o salvare sau o masina de politie - ca imi lumina girofarul ala peretii de ziceai ca sunt la discoteca...
o noapte nedormita cum trebuie e clar o noapte risipita. sau macar sa fi facut altceva...
ganduri, griji - o sa se termine candva cu toata framantarea asta inutila?!?
ma intreb si apoi ma tem ca raspunsul nu e ala pe care il vreau eu.
ok. cum sa fac sa nu ma mai intreb???

in cautarea timpului pierdut

adica m-am intors la Proust, Marcel Proust - adica MP, si ori am luat-o razna dar si in poza parca aduce cu Mihai...

revenind - citesc in prezent: Partea I: Comray (1913), si partea a II-a: O iubire a lui Swann (1917), in ordine si pe rand, nu simultan :))) asta, dupa ce acum vreo 7 ani... daca nu mai mult, am inceput cu partea a 7a (care e si ultima, ca pe aia o aveam eu in biblioteca) si mi s-a parut sublima. In asta consta geniul autorului...ultima parte are tot atata sens si savoare chiar si citita independent de partile ce o preced. Eu una nici nu stiam atunci cand am descoperit si citit "Timpul regasit" - ambele volume, ca mai sunt inaintea lor multe altele...
pe astea doua le-am descoperit la frati-miu si le-am luat cu mine!
cartile, muzica si filmele - drogurile mele preferate.
ok, mai e si vinul rosu...

s-a dus euforia

si am revenit cu picioarele pe pamant. in mizeria de zi cu zi: proteste, decese, crime la metrou...
sa nu le lasam sa ne afecteze emotional, nu prea tare - cel putin. si in niciun caz nu acum in prag de Sarbatori... anul asta vreau sa le petrec cu multa voie buna!

ok, am risipit mult timp dar poate nu e prea tarziu sa incerc sa recuperez ceva din mine. din respectul meu de sine :)))
40 poate fi si un inceput - nu doar un prag psihologic :P
zic.

ciudat cum ceea ce m-a determinat sa accept schimbarea (locului de munca - de el e vorba in ecuatie) din ianuarie, hai februarie asta care vine, este chiar Erica. ma simt ca si cum am o responsabilitate in plus... fata de propria persoana, si DA vreau cand o sa stie vorbi si o sa ma intrebe chestii - sa nu imi fie rusine sa ii povestesc ce fac eu cu viata mea (si mai ales la serviciu).
Ok nu e ca si cum pana acum imi era rusine cu ce fac... doar ca raportat la cat castig rezulta ca fac un mare NIMIC.
mno.

Sper si ma rog sa fi ales bine si mai ales sa nu regret consecintele alegerii mele.
cum a zis un mare clasic in viata: "Sa fie bine, ca sa nu fie rau!"

atat de rar se intampla

atat de rar se intampla sa ma surprinda cineva in bine, si uite cum iar ma razgandesc si zambesc singura si promit sa ii scriu in continuare atata timp cat am sa am ce sa ii povestesc iar el va pribegi prin lume... cat o sa am internet - am sa ii scriu. 

se intampla din nou cum mi s-a mai intamplat - cand sunt gata sa renunt la el "definitiv", el sa faca ceva si sa ma intoarca pe calcaie - probabil nici nu o face intentionat, adica e ca si cum eu astept UN SEMN si evident ca sunt gata sa iau drept semn orice dovada ca stie de existenta mea. 

bai deci duminica dimineata cum ma gandeam eu asa ca s-a dus si mini vacanta vietii... si de azi iar inapoi in trafic si printre semeni napastuiti :))) adica eram cam fara chef de viata - pe scurt, pun mana pe telefon si citesc mirata pe messangerul de fb: "Mihai sent you a picture".  

Nah poftim!

in poza el, razand, tocmai ce coborase de pe muntele Athos dupa 3 saptamani, si cica era rupt de oboseala.

Dar rade!!! pt mihai sa rada - e ceva rar, cel putin eu nu imi amintesc sa il fi vazut razand asa sincer si cu pofta decat poate maxim de 3 ori in 15 ani. Uau. Mi-a facut bine sa vad poza asta... mai bine decat sa primesc o poza, pe care probabil a trimis-o la toata lista de fb, sau macar celor care stiu de calatoria lui, deci nimic special - nu a facut-o pt mine, dar mi-a trimis-o si mie si tocmai cand ma gandeam ca nu are rost sa ii mai scriu. Ba are! uite ca pt el inseamna ceva faptul ca primeste randuri scrise de acasa, de la cineva cu care a petrecut clipe frumoase... hai ca iar o iau pe aratura :)))

Iar el m-a surprins in bine si cu ceea ce face acum, cu faptul ca isi duce la indeplinire un vis. 

Bun, vedem ce va urma.

daca eu nu, el nici atat.

Daca ii scriu eu, raspunde. chiar prompt as zice. recunosc imi face placere sa ii scriu, dar nu e sanatos. imi da iar iluzia aia ca e acolo pt mine, ca ma pot baza pe el cand stiu prea bine ca nu e asa. In general nu te prea poti baza pe nimeni, cu atat mai putin pe cineva care a iesit din viata ta, daca a fost vreodata cu adevarat in ea - sau era doar iluzia mea...iluzia mea optica preferata :))) ok, zile proaste si vreme umeda si rea. Am ajuns la a 3-a "cafea" si e putin dupa ora 12. mno. a se observa cum din respect pentru adevaratii bautori de cafea, si cafeaua originala - denumesc pliculetele mele de Jacobs Velvet - "cafea". asa.
Deci concluzia sanatoasa ar fi sa ma opresc din terapia asta cu scrisul catre mihai, si sa nu ma mai imbat cu apa chioara cum ca el chiar ar astepta cuvintele mele.
Pai da.

ma gandesc ce am pierdut

In zile ca asta, in care ma gandesc ca mai bine ramaneam in pat pana spre pranz... vin aici si incerc sa imi vars amarul. Dupa o seara cu Erica, in care am ras si ne-am iubit si parca nu mai exista nimic in afara de ea - cum e posibil asa ceva??? - ziua de dupa, cand vin s-o ia...lasa un vid enervant in casa si viata mea. Contrastele nu ma avantajeaza. Recele dupa caldura emanata de aia mica, imi cade greu. Asta nu inseamna ca regret ca nu am si eu piticul meu, nu, deloc. Raman pe pozitie - nu sunt facuta sa fiu mama si nici nu duce lipsa lumea asta de inca o progenitura, in speta a mea. Nu.
Dar felul in care ma simt cand Erica e doar a mea, fara frati-miu, fara cumnata... fara ca lumea sa ne vada... e atat de minunat incat...

Ascult vantul batand

Asta fac. ascult cum bate vantul prin frunze... e soare, e cald si bine. Acum e cel mai bine! August a fost prea incins, mai incolo o sa fie prea rece sau prea trist fara frunze pe copaci...
Septembrie e de vis.
Asa ca visez. Visez cu ochii deschisi - mai bine asa decat sa incerc sa am vise lucide in care sa pot controla ce fac sau ce vreau. mai intai ar trebui sa stiu ce vreau - lucru care e greu si lucida fiind. sau nu prea sunt ? lucida vreau sa zic. :)))
De doua zile incoace ma gandesc daca sa ii scriu sau nu ceva de ziua lui. Maine e ziua lui - iar asta nu o pot uita nici sa vreau - pentru ca toata viata mea asteptam ziua de 15 septembrie cand incepea scoala, ca pe A doua venire :))) pentru mine era mai ceva decat Craciunul!!! Copil silitor si dependent de scoala ce eram si io :P
Asa ca ziua lui - a devenit practic Ajunul inceperii scolii. Cum sa uiti asa ceva?!?
Am sa-i scriu pur si simplu pentru ca imi place sa ii scriu. Il folosesc acum ca pe un pretext pt melancoliile mele meteo-sensibile (meteo-related adica).
Ca pe un fel de terapie cu melancolie...
Terapie ca sa ma vindece de sictir. Sictirul universal... asta care imi da tarcoale de la 17 ani asa. Nu stiu daca se mai vindeca, oricum nu mi-a venit inca de hac :P
Nu prea are cum - asta pentru ca am Credinta care e mai puternica decat orice sictir, dar... putina visare si vanare de vant nu a facut rau nimanui cred.
hai la multi ani, mihai!

Ai grija ce-ti doresti...

Egzact asa. ma intrebam de ce nu il visez pe mihai. poftim ca l-am visat! vineri noapte - spre sambata cum ar veni. se facea cumva ca eram in aer liber... o poiana, langa un lac ceva, erau sezlonguri la soare si el era intins imbracat cu tricoul lui mov, in stanga mea, aproape de mine - si il calarea o tipa in negru, genul tanara si nelinistita, ca eu in sinea mea, in vis fiind, ma intrebam daca asta e genul lui?!? si desi incercam sa par neafectata si ok, ma deranja crunt atat apropierea cat si activitatea lor. 

Fapt e ca m-am trezit sambata dimineata cu ficatul intors pe dos - senzatie de greata, inceput de febra... si dupa o incercare ratata de a lua mucul dejun, am sfarsit luand WCul in brate, de vreo 7 ori - am dat afara din mine toata fierea - am ramas cu dureri de cap, de coaste, febra crescuta si ca in reclama aia idioata cand una care are migrene aude o voce din neant care intreaba: "cum ar fi sa ai acum si diaree?" - tot asa si io m-am trezit ca mi-a venit si ciclul mai devreme - ca sa fie seria de 3 completa - voma. febra, sange! 

nu pot sa dau vina pe vis - mai degraba visul ala enervant era o premonitie a zilei ce avea sa vina peste mine, si posibil cauzata in parte de senzatia de sictir de vineri de la birou...pe care am incercat in mod neinspirat sa o sterg cu somon la tigaie si vin alb spumant. mno. 

se pare ca toate se leaga. 

L-am visat pe Bogdan

probabil sub influenta lunii pline sau a caldurii excesive sau mai degraba a blogului lui miki, in care citesc frecvent despre visele ei lucide - eu de obicei visez amestecat iar dimineata nu imi amintesc nimic coerent, ba chiar o suspectam ca visele pe care le descrie atat de amanuntit si cursiv sunt de fapt creatiile ei literare :))) una peste alta - azi noapte l-am visat pe bogdan. nu tin minte daca mi s-a mai intamplat, avand in vedere tensiunea aia care era intre noi - si desi imi placea de el enorm, cred ca mai mult imi era draga oana (sotia). de aia am reprimat tot ce simteam pt el. si nu am profitat de nici una din ocaziile in care as fi putut sa ma apropii de el.

oricum pana si in vis - eram la birou, doar noi, si el imi mutase calculatorul langa el si probabil chestii pe care le-am simtit, intuit in realitate - acum se concretizau in vis, dar in limita acceptabilului zic. Acceptabil pt un vis - in realitate nu as fi stat in bratele lui nici sa ma pici cu ceara.
culmea e ca m-am trezit aproape vinovata :))) recunosc, mi-a placut de la prima vedere, dar totusi... cu ce sunt eu de vina ca ne-am placut reciproc si ca se vedea si in afara?!?

nu am facut nimic reprobabil - doar am simtit! am deja 2 adultere la activ, am impresia ca deja platesc pentru ele... asa ca de data asta bunul simt / frica de Dumnezeu a prevalat si am tinut in frau poftele.
Lasitate? poate. Iar acum poftim, il visez ca si cum ar fi ceva neterminat acolo...
adica puteam sa il visez pe mihai, ca tot il vad acum mai des decat cand era in bucuresti.
Bizar e subconstientul asta, si gandurile pe care ni le pune in cap.

100 de zile de recunostinta

bine ca am ajuns abia pe la a 44-a... in a 45-a zi, de tristete, am uitat sa mai fiu recunoscatoare. Dar nu ma las de ele, deja pt azi am un motiv pt care sa fiu recunoscatoare - noua mea perna anatomica care a inlocuit-o pe aia veche si uau... chiar am simtit o diferenta in calitatea somnului si viselor!
sa fi fost doar autosugestie? nu cred. chiar e mai buna, mai tare, mai usoara si mai curata evident. conteaza! energia aia care se acumuleaza dupa atatea nopti zbuciumate... trebuie aruncata departe. ZEN.
deci astea 100 de zile in care imi notez recunostinta pe hartie - se presupune ca imi schimba ceva retele neuronale, ca practic imi modifica spre bine modul de a gandi, felul cum functioneaza creierul meu - si ca nu o sa mai vad in toate doar partile rele. aia ar fi ideea.
E un exercitiu pt creier - il fortez practic sa vada partea buna a lucrurilor, jumatatea aia plina a paharului - chiar si atunci cand paharul e cu pishat ca mai avem si zile kkcioase evident... dar un motiv cat de firav de recunostinta se mai gaseste!
totusi ca sa compenseze - sau sa refuleze, nu stiu exact cum e mai bine, ar trebui poate sa existe si o lista pe negativ - cu motive pt care sa iti bagi picioarele in fiecare zi. dar nu ai face decat sa alimentezi cu ura constiinta proprie, si asa sictirita de viata asta care este.
Deci asa nu. revenim la lista cu 100 de filme de vazut intr-o viata :)))) aia e cu 1000, si e ditamai cartea - btw o am deja, cadou de la frate&cumnata, 100 de motive de recunostinta!
Oare o sa ma transforme intr-o optimista imposibila?!?

A fost odata

A fost odata un baiat - si o fata... bine au fost ceva mai multi baieti... si muuult mai multe fete dar povestea asta este despre fata care credea ca il iubeste pe baiat desi ma tem ca nu stia ce-i aia sa iubesti pe cineva.
S-au intalnit prima data la un hotel - in receptie, primul loc de munca pentru amandoi - coincidenta sau ce? - desi fata era cu 3 ani mai mare decat baiatul, dar el era mult mai inalt decat ea.
Si cumva, ceva s-a legat intre ei... si a durat vreme de 15 ani aceasta legatura, ok relatie atomica sau ce aveau ei - el nu voia sa se insoare, ea nu voia sa faca copii sau sa faca de mancare :P deci o relatie pe baza de entropie. Adica era cam fiecare cu a ma-sii! mno.
Nu stiu cum se facea totusi de ajungeau mereu in acelasi pat - al lui, desi locatii diferite - ca in tot timpul asta fata a ramas vreme de 33 de ani in acelasi bloc si apartament de la etj 1, in vreme ce baiatul a schimbat 3 apartamente - etj 9 , la casa si in final s-a oprit la etj 6 - asta fiind si cel mai fain apartament... vizavi de parc si cu vedere larga la copaci. Am uitat sa zic ca fata iubea rau copacii... dar sa nu ne imaginam acum ca pentru ea a ales el apartamentul. :)))
Nu stiu el cat se gandea la ea, dar ea era constant urmarita de gandul la el. Un gand bun de altfel - adica nu incerca sa dea de el sau sa-l urmareasca. Nu deloc.
Mai degraba visa cu ochii semi-deschisi la urmatoarea lor ciocnire. Si s-au tot ciocnit in diferite ocazii si cu diferite intensitati si variate frecvente, pana cand, cu timpul, se pare ca... sufletele li s-au cam tocit. Timpul cum stim - nu iarta nimic.
La ultima ciocnire baiatul i-a zis fetei ca el pleaca in lume... sa se adune!
Si cum a zis asa a si facut.

Acum fata - ramasa acasa, in blocul ala in care sta de 33 de ani... cu balcon mare si copaci multi, se uita dupa baiat - si se gandeste ea sa-i scrie. Si chiar o face - ii pune in cuvinte o bucata din sufletul ei, bine o bucatica mica ( intotdeauna a fost zgarcita la capitolul asta ) asa doar cat sa stie el ca ea il urmareste cu gandul si il roaga sa ii raspunda, iar el arunca cu un "multumesc" dupa ea...
Un "multumesc" e ceva. Adica nu e ca o tacere - alea ustura cel mai tare. Dar ce anume sa inteleaga ea ca poate insemna un "multumesc"? e un adio? sau e o incurajare? sau ce ma-sa mare?!?
De ce trebuie sa interpretam tot? Ce ar mai fi de inteles aici??
In final se pare ca tot SPERANTA doare cel mai tare...
THE END ?!

mihai

da, numele asta ar trebui sa fie asa un laitmotiv al scrierilor mele si in special al Timpului risipit. mno.
sa purcedem...
asa se face ca vineri la birou - de prea multa activitate ce aveam, am dat un search pe google si am dat peste vlogul lui. Initial am simtit cum mi se inmoaie genunchii, bine ca stateam confortabil pe scaun, dar da - emotii au fost. Apoi au trecut. Parca vazut pe monitor pare mai arogant decat in bucataria lui. Acum sper sa nu fac cum se teme cherie - adica sa ma zgaiesc toata ziua la mihai pe youtube - ar fi cam trist si fara rost, clar!
E TIMPUL sa inteleg odata pentru totdeauna ca drumurile noastre se despart definitiv. Si am ramas cu ceva regrete printre care ala ca nu am ramas sambata aia (ultima noapte, ultima dimineata, ultima masa, ultima cafea) la el: "hai ca acum suntem si mancati"... nuuu, eu ma grabeam sa ajung acasa ca venea frati-miu sa o aduca pe erica... si parca fugeam de el, de frica sa nu ma trezesc. Si regretul ultimei intalniri pe care am stricat-o pe Alien Covenant :)))
Am acest talent de a rata sfarsiturile.

e mai, e miercuri - fac OT

OT - over time. adica ore suplimentare.
si in timp ce stau cum ar veni peste program, imi zboara gandul undeva in nordul tarii... cam pe unde presupun ca se afla el acum. Se va intoarce. Cel putin de data asta stiu ca se va intoarce, asa a zis, si ca o sa ma sune - deci o sa ne mai vedem. Dar cu toate astea - sau chiar si asa - tot timpul asta de cand ne cautam si ba ne gasim ba suntem de negasit - el pt mine, eu pt el, eu pt mine... TOT TIMPUL ASTA - il risipim sau ce facem??

Mie imi place. deci nu il consider tocmai risipit - nu e ca si cand aveam un PLAN care trebuia dus la indeplinire - casa, doi copii, masina si rate la banca. Nu deloc. dar nici nu simt ca si cand am construit ceva in relatia asta. adica poate el simte acum dupa... 15 ani ca are mai multa incredere in mine sau ca acum stie sigur ca se simte bine cu mine. Insa eu? am mai multa incredere in el? Il simt mai aproape? mai cald?
Cred ca ne simtim amandoi mai batrani, mai linistiti, mai constienti de faptul ca viata e un cumul de experiente si de oameni de care te lovesti... si din care e bine sa pastrezi partile bune - cat mai mult si cat mai aproape.
Cred ca ce ne leaga pe noi, dincolo de atata TIMP de cand avem aceasta relatie, este sentimentul regasirii - ceva familiar, aceeasi atitudine fata de lume si de standardele ei - desi... ce ne deosebeste este felul cum vedem VIATA. La capitolul asta sta mai bine decat mine. Pozitivism? Incredere maxima in sine? chestii care mie imi lipsesc in mare masura.
Dar - compensam.

Cadere libera

Cat de idioti pot sa fie unii oameni?!? ma lovesc in mod repetat de fiinte stupide care se pun egzact in fata usilor metroului cand trage la peron, activati sa patrunda in vagon in clipa in care usile se deschid - imi vine sa le strig direct in creieri: cretinilor!!! trebuie sa coboare lumea mai intai ca voi sa puteti urca. Pe unde puii mei sa cobor??? prin voi??? ca daca as putea as trece peste capetele voastre inutile, dar nu pot din pacate. Si egzact aceeasi poveste si la tramvai. Sa nu se creada ca doar calatorii din subteran au creiere ne-oxigenate, si gandesc cu curu' sau deloc.
the fuck!
Zile in care ies din casa cu drumuri doar pentru a avea satisfactia la final de zi ca ma intorc acasa, in grota mea, departe de lumea nebuna si rea.
Uneori imi face bine sa privesc la fetzele lor triste, alteori ma ascund in carte si trec prin zi ca printr-un somn incomod.
Sa pleci doar ca sa te intorci.
Si mai bine ma opresc aici.

si duminica in familie

Inca una, alta duminica cu familia, de ce ma simt ca si cum as prefera sa stau acasa, sa vad seriale, sa vad meciul de la cinci, sa fac ce vrea muschii mei mai curand decat sa merg in excursie la Cornetu ?!?
ca nu sunt intreaga la cap - probabil, sau poate intr-atat de nebuna si salbatica am devenit incat nu ma mai suport decat eu pe mine, si eventual pe messi - dar si pe el doar pe ecranul televizorului, ca nu se stie daca am ajunge cumva prin nu stiu ce intamplate cataclismica in aceeasi incapere - daca am avea ceva sa ne zicem, sau daca ne-am suporta. mno.
hai ca a iesit soarele, asa ca sa-mi faca cumva in ciuda mie... sau nu stiu. nu chiar toate se leaga de mine, de ce nu imi intra asta in cap odata???
azi nu va fi timp pierdut, timpul pierdut e ala pe care il omor eu in fiecare zi a saptamanii...
ca ma simt jalnic si ca o jigodie nerecunoscatoare - asta e alta treaba, una care tine de domeniul clinicii medicale probabil. adica stiinta aia care pune diagnostice pe cap de nebun, cum ar veni.
Pana la urma e doar o duminica cu familia... si tot ce nu te omoara te face mai afurisit.
Cata afurisenie mai incape in mine oare?

vineri baba mea

cam stupida in prima parte, ceva soare a dat sa iasa pe la pranz... parca vad ca da si cu ploaie pana pleaca. asa, ca sa fie de toate! 

iar sunt in faza aia de ma lupt io cu mine si tot io iau bataie :))) nu mai am incredere in ideile mele intzepate, ma suspectez de bravada ieftina si nefondata. 

adica - mi se pune pata, imi vin idei si dupa aia dau cu capul in zid doar ca sa reiasa ca nu imi pasa, sau ca sunt in stare. Da, sunt in stare de multe, dar de ce nu fac nimic cum trebuie? 

1. Lene, 2. Graba, 3. Plictiseala... 4. Sictir, 5. Teama. 

baba ma-sii de baba.

Luni februarie ploaie

ora 2:22 PM
zici ca le-am potrivit. adevarul e ca acum mi-a venit sa mai vars niste frustrari pe blog.
o fi de la vreme, o fi de la faptul ca sunt pe stop sau ca am adunat niste rahat la bord, nu stiu.

periodic mi se ia de toate si de toti. si ma irita lumea care mai de care, nu stiu cum si de ce, eu caut sa nu deranjez pe nimeni prea tare, dar se pare ca ceilalti nu se ghideaza dupa aceleasi reguli in viata.

csf? ncsf.
zici si tu cuiva undeva, mai zici una si pe blog si trece.
trece chiar si fara sa intelegi DE CE se petrece treaba asta.
O fi un semnal de la Univers ca am comis o prostie pe undeva? posibil. dar cam neclar si total ineficient. deci Universul sa mai lucreze la comunicare!

Noaptea nu mai cred in mine

Senzatia aia tampita din timpul zilei - ca pierd timpul cu prostii, senzatia suparatoare care noaptea ma trezeste si ma arunca in haurile disperarii, ca noaptea nu-i ca ziua, nu? daca dimineata totul pare derizoriu si chiar am impresia ca totul va fi bine, da optimismul afara din mine cumva, in toiul noptii toate se transforma in fum negru...
Care viitor, care speranta, care optimism? Noaptea nu mai cred in mine.
Poate ca de aia noaptea nu e bine sa fiu doar eu cu mine.
Poate de asta ajung oamenii sa se adune in grupuri, cupluri... orice doar sa nu ne confruntam cu temerile noastre tampite.
Mi-e groaza de vremea cand am sa regret tot acest timp risipit, mi-e groaza ca vremea aia a cam venit. De ce nu fac nimic? Pentru ca imi place sa risipesc timpul, si daca e placere poate ca nu e timp risipit. Poate ca e pacat, si poate ca am sa ard in iad, sau poate ca diavolul o sa imi zambeasca si atunci orice e posibil.
cum zice m: "mai e mult pana murim?"

Imaginarium

Pret de cateva secunde... vreo 20 asa, am crezut ca ceva se lega intre noi. Apoi m-am trezit. Era doar in mintea mea. Nimic nu se va mai lega de acum incolo de mine, de persoana mea.
Totul pare sa fie in mintea mea mai nou. Sau poate asa a fost dintotdeauna. Nu ma plang. Nu e asa rau sa fii in mintea mea. Acolo esti exact cum vreau eu. Eu sunt regizorul!
E drept ca tot eu platesc pretul...timp, sentimente irosite, regrete si atat.
Si oricum - VIATA nu e facuta tot din asa ceva?
M-a izbit o durere de cap in tampla dreapta. Iar am gandit prea mult?

Timp pierdut?

nu pot ascunde faptul ca desi am iesit cu tot sufletul in piata la protest, in sinea mea - nu am putut evita un sentiment ingrat, ceva amar la gust, asa ca si cum as fi fost o impostoare. ca si cum as fi avut nevoie de o validare, ca si cum am iesit din casa ca sa simt ca exist, ca sa umplu GOLUL.
si totusi am iesit pentru ca nu mai puteam STA! si am sa mai ies.

Blame it on Dixit

Iar l-am crezut si am picat de pacalici. insa nimeni nu rade pentru ca toata lumea doarme...

Pe bune??
Sau el cand a scris "ne auzim maine" de fapt voia sa zica //poate ne auzim zilele astea// cu accent pe poate? ca atunci se schimba datele problemei, si am inteles eu gresit - ca maine inseamna maine si ne auzim inseamna ca chiar o sa sune, (cu accent pe "ca chiar" ala, daca nu s-a inteles!) si nu ca as putea sa-l sun eu ca eventual o sa imi si raspunda. :)))
Deci clar trebuie sa-mi revizuiesc felul de a citi si intelege un mesaj din 2 propozitii, 6 cuvinte.

Lucrurile nu sunt ceea ce par si mai ales nu sunt ceea ce vreau eu sa fie!
Acum ca totul e limpede, am de recuperat mai multe ore de somn,
Ce bine ca azi e duminica dar de ce puii mei nu am putut sa dorm decat pana la 7.30?!?
Asta era retorica, evident, dar tot doare sa te descurci doar cu 5 ore de somn.
Blame it on Dixit.

Un raspuns e mai bun decat o tacere

Pai DA.
In primul rand pentru ca un raspuns inseamna ca macar si-a luat cateva minute din viata sa nu te lase cu ochii in soare. deci ii pasa - macar cat sa dea un raspuns. daca raspunsul include si informatia ca urmeaza sa ne auzim... o multitudine de posibilitati rezulta de aici. e un raspuns care promite.

Avocatul imi daduse sa citesc niste chestii dupa care el incerca sa se ghideze, si in cartea asta erau niste reguli dupa care sa iti ordonezi viata. 4 reguli mai exact:
1. NU face presupuneri. (pe asta o incalc mai tot timpul din pacate.)
2. Fii impecabil in tot ceea ce spui! (pe asta nu sunt sigura ca am inteles-o bine...)
3. Fa TOT ceea ce iti sta in putere. (adica nu face ceva de mantuiala! bun.)
4. Nu considera nimic personal. (Do not take it personally - imi place :))) tind sa cam iau totul personal.)

Deci din patru reguli, cu jumatate am probleme. Tot e bine... am 50% sanse sa dau lovitura!!!

"Astazi nu mergem la lucru, stam acas' facem seppuku."

:))) citatul meu preferat din textele Divertis.

azi am iesit la zapada - adica am inotat pana la tramvai, am vazut ca nu trecea nici urma nici intr-un sens nici invers :P, am tras concluzia logica ca nu se circula, asa ca am facut calea intoarsa, cu escala in kaufland si apoi inot cu sacosele printre blocuri - scufundare in zapada la coltul blocului, din lipsa de echilibru si pentru distractie! una peste alta - nu am ajuns azi la birou dar ma consider mai castigata decat daca as fi pierdut timpul pe drum si as fi inghetat acolo... mai ales ca asa am putut sa pierd de buna voie si nesilita de nimeni, decat de pata mea de pe creier, deci sa pierd 2 h pentru a vedea ARRIVAL. Inca ma gandesc daca mi-a placut sau ma conving eu pe mine ca am facut bine sa-l vad. Oricum ar fi e bun vazut! daca o fi sa ia un Oscar ceva, am sa fiu in totala cunostinta de cauza si efect.
Maine am sa incerc din nou sa ajung la birou, si ma astept sa si reusesc... ca am de recuperat timpul pierdut azi acasa, in loc sa-l pierd la birou.
Hai ca sunt rea si nerecunoscatoare.
Gata pt azi.

ps. deci nu am facut seppuku in schimb mi-am comandat online o pereche de colanti imblaniti. nah.

Loc de dat cu capul?

sa zicem.
aici vin si ma ascund de mine, de lume, de tine - ca nu ai blogul asta, deci nu ma simt ca si cum as scrie cu privirea ta dezaprobatoare peste umarul meu. aici scriu ce si cum vrea muschii mei! asa.

imi e clar ca eu in sinea mea am luat inca de a doua zi, dupa "a treia intalnire ratata", hotararea sa petrec inca o noapte, poate ultima?!? cu tine - cu urmatoarea ocazie, ocazie pe care va trebui sa mi-o creez eu singura. evident va trebui sa accepti si tu... nici nu vreau sa ma gandesc ca ai putea sa NU vrei sa ne mai vedem... desi orice e posibil cu tine.  \

am mintit - nici aici nu scriu tot ce imi trece prin cap. autocenzura functioneaza non-stop. nu toate gandurile trebuie concretizate in cuvinte. unele sunt pur si simplu in trecere...