si tot eu cedez nervos

tot eu, ca de fiecare data. sau cel putin asa imi pare - ca eu sunt cea care uit, iert, trec peste suparare. cred ca e din cauza ca eu te vreau mai tare.
eu iert. tu doar uiti. te invidiez.
si in plus eu nu am rabdare... imi spun eu mie aia cu: "asteapta, spera, ofera. rabdarea e un geniu" asa o fi, dar eu sunt doar un berbec. si inca unul pt care timpul nu mai are rabdare.
repet aceleasi greseli, deci ma asteapta acelasi deznodamant.
nu-mi pasa.
macar eu am mai crescut.
imi place suspansul... ma supun de buna voie si nesilita de nimeni in afara de propria judecata si nerabdare, unor presiuni fenomenale.
da, se poate sa nu primesc niciun raspuns. e si asta un raspuns.
vedem.

Pe bune?!?

M-ai intrebat - dar eu de ce nu te-am sunat in timpul asta... cat nu ne-am vazut. Ca numarul il pastrasem. Atunci?
Pe moment m-am blocat - nu mai stiam de ce.
Apoi cu curaj, a doua seara te-am sunat. nu ai raspuns. si mi-am amintit.

Tu nu raspunzi cand esti cautat. Tu esti cel care cauta.
Ti-am raspuns in scris, daca tot ai intrebat... si desi nu ma asteptam, mi-ai si raspuns:

"Chiar si asa..."

:))) Pe bune?!? si mie imi place de Firicel (Toma Cuzino - cum m-ai corectat tu) dar doar in Las Fierbinti. Si iar m-ai facut sa zambesc ;)
Cum de reusesti dupa atata timp sa stergi impresiile rele...

Vin fiert

Ma gandesc ca timpul petrecut cu vin fiert si filme bune, ba chiar si cateva seriale bine alese, nu se poate considera timp risipit. Si oricum eticheta asta de "timp risipit"/ irosit/ pierdut/ omorat... etc e extrem de subiectiva si usor de evitat. 

Timpul pe care il petrec cu lucruri care imi plac, chiar daca nu scot profit material sau alte avantaje evidente - e un timp necesar sufletului meu lenes si contemplativ.

Ziua nationala - un pretext sa mancam bine si mai mult decat in mod normal, sa bem si sa ne felicitam - asa gratuit. Daca poti - distreaza-te, danseaza-te si uita putin ca de luni o luam de la capat, ca mai e o luna pana se termina anul si apoi toata nebunia o ia de la inceput...si tot asa.

Pana si vinul fiert s-a racit si incepe sa miroasa a ceva... mucegai. 

Toane proaste, asta e tot. Maine e El Clasico - si Barca trebuie sa-l umileasca pe CR7 si ai lui! O ultima sansa sa salvam weekendul asta de 5 zile...prea multe filme prea multa mancare, prea putin vin fiert :)))) 

timpul curge la vale

de aia trecutul vine peste noi in valuri.
il ajuta gravitatia. si faptul ca il invocam/rememoram noi, constient sau inconstient.
acum inteleg de ce intotdeauna m-a ingrozit putin viitorul, sa ma gandesc la viitor mi se parea ca si cum ma aruncam in cap fara parasuta.
Viitorul imi cauzeaza vertigo.
nu zic ca e bine sa faci bai de trecut prea des, te raceste.

luni

ma simt mizerabil dupa o noapte plina de ganduri care m-a lasat cu dureri de cap si somn pe mine.
atat.

fara sentiment

Imi repetam la oglinda din baie - zambetele. am ajuns la concluzia ca ala sincer nu arata bine, cel mai bine da atunci cand imi misc fata fara niciun sentiment de sustinere.
Adica zambetul mecanic - este cel mai estetic.
Ce inseamna asta? ca sentimentele nu arata bine pe fata mea. Mai bine sa falsam ;)

Totul e parere.

nu e bine sa gandesc urat despre mine, sa ma desconsider sau altele din categoria asta. nici sa ma ridic in slavi nu as putea, pt ca nu e cazul chiar deloc. nu prea am facut bine in ultima vreme. nici mie nici in jur...
cel mai tare ma macina lipsa chefului de viata. nici nu stiu daca imi doresc sa mai iubesc, asta tin minte te consuma. eu nu vreau sa ma consum. vreau sa mor neconsumata?? bat campii iar.

pe urma copiii. ok, o iubesc pe grasana mica care imi seamana (fata lu frati-miu) si imi place sa rad cu ea sau sa ii repet altabetul - chestie care o amuza teribil... dar noaptea, daca se intampla sa o aud scartzaind si sa nu imi pot continua somnul - ma irita. bine ca nu petrece des noptile la mine.

asa ca am decis - sunt oameni care se multiplica si oameni care se justifica! eu clar fac parte din a doua categorie.

si totusi da, vreau sa mai iubesc, insa ma intreb daca sunt in stare, daca am fost vreodata in stare sau doar mi s-a parut. si asta e posibil - sa fi fost totul o parere.
Io cand o sa mor o sa ma intreb daca am trait cu adevarat sau doar mi s-a parut!!! =)))

sa vedem daca imi raspunde macar atunci cineva.

Entitate neglijabila

In momentul asta egzact asa ma simt. Ca o entitate neglijabila, ignorabila, un kkt langa gard care mai pute si el dar faci pasul mare si treci mai departe! *&^%$#@!~

Am o problema - de fapt am mai multe, dar asta e mare si chiar doare - orgoliul! Adica atunci cand vorbesc sau pun intrebari nu suport sa fiu ignorata in asa hal incat sa incep sa tremur in sinea mea!!!
E ORIBIL.
Adica WTF, vb, ne intelegem, cica noi comunicam - si cand pun intrebarea - efectiv ea schimba subiectul de parca ar fi proasta!!!

Deci alt timp risipit incercand si crezand ca am stabilit o relatie de intelegere si colaborare...
Asa ceva nu exista. Nu exista decat INTERESE! mai mici , mai mari... mai curate, mai murdare.

Care era intrebarea?

//As the poet Gertrude Stein lay on her deathbed, her
partner, Alice B. Toklas, leaned over and whispered,
“What is the answer, Gertrude?”
Replied Stein, “What’s the question?”//

Egzact asa si noi - orbecaim prin viata, nimic nu ne multumeste, nimic nu ne linisteste, mai rau - nimic nu ne e de ajuns. Si daca ne intreaba careva CE vrem de fapt... ne dam seama ca nu avem idee si atunci rasare IDEEA cum ca poate, nu am facut decat sa pierdem timp asteptand sa murim.
Ca nici macar ASTA nu suntem in stare sa decidem.
CUM si CAND!!!
niste jalnici.

de-a auditul

asta da pierdere de timp... masiva ! 

doi auditori din Polonia ne pureca la documentatiile tehnice si proceduri... de zici ca de asta depinde viata si mantuirea lor. 

e abia ziua a doua, si ma intreb cum o sa rezist pana joi si mai ales in ce stare am sa ies din asta. 

ok, e stres psihic, ore in plus neplatite... mizerii din astea - mai mult decat altceva.

dar ma obliga sa ma joc si eu de-a auditul cu viata mea. si e clar ca trebuie sa misc ceva in ea! 

PIPI

Mirosea puternic a pisat pe peronul de tramvai... azi dimineata. Intens si neplacut. Bine ca a venit tramvaiul la timp. Am ajuns la birou unde sefa incepe sa-mi spuna de raceala ei si de cat de des e nevoita sa mearga la baie sa faca PIPI.
Al doilea semn ca trebuia sa sar peste ziua de azi.
Apoi eu m-am purtat ca un kkt nejustificat, sau oricum in mod exagerat, cu cine nu trebuia.
Acum ma spovedesc dar asta nu schimba faptul ca sunt o persoana rea care cand are o zi de kakao se face de PIPI.
mno.

did u enjoy it?

total de acord. dar macar m-am simtit bine? si daca nu m-am simtit bine tot timpul, macar m-am simtit bine in partile esentiale?? dar care sunt partile esentiale? cuprinsul? intriga? deznodamantul?

Punctul culminant! ala e. eh...
deci ramane cum am stabilit :)))

Imi sta creierul in loc

E o expresie :"Iti sta mintea in loc." care inseamna ca esti complet socat, bulversat de ceva... si nu te poti aduna momentan. Cu accentul pe momentan. 
Mie imi sta creierul si nu doar momentan... se intinde la sieste, iar pe mine ma lasa deconectata total. Ma trezesc ca nu mai inteleg, nu mai stiu chestii elementare - ma vad pe mine ca picata din luna, inteleg iar de ce imi zicea seful pe vremuri ca plutesc si ma gandesc apoi ca poate ma paste un Alzheimer.
Eh.
Ce-o fi, o fi.
Poate am doar un creier lenes care doarme mult pe el.

Thinking about u

This is me, thinking about u. Pentru ca tu esti gandul meu luminos. Unul dintre ele, am cateva, cam 3 asa... ;)
Trec zilnic pe langa hotelul ala in care ne-am vazut ultima data. Si tin minte ca desi nu a fost totul perfect, cel mai tare am regretat - nu faptul ca eu am dat ca impiedicata cu piciorul gol in pat, si am sangerat jalnic de la o rana idioata, ci ca a doua zi dimineata tu aveai chef, iar eu te-am refuzat.
Adevarul era ca mi-a fost teama ca daca te mai am o data, o sa doara ingrozitor dupa si ca nu o sa te pot uita.
Deci de teama. De lasa ce eram, ce sunt. De proasta.

Acum regret in fiecare dimineata. Si mai regret o data si seara cand ma intorc acasa. Tot pe acolo trec.
Daca citesti cumva, sa nu crezi ca sufar. Mi-a trecut.
Am pastrat amintirea luminoasa, si o lustruiesc din cand in cand . Sunt bucuroasa ca tu esti bine, ca te-am cunoscut asa cum te-am cunoscut. Ca esti acolo... in inima si-n mintea mea :P
Si nimeni nu mi te poate lua!
DA.

Luni dupa joi

Oboseala e tot cu noi. cu mine sigur e - pt restul lumii nu as baga mana nicaieri! :P

weekendul trece ca si cum nu ar fi fost. bine ca si eu am un talent aparte sa il trec doar cu cafele, filme, mancare, lecturi si somn. nimic prea solicitant, nimic iesit din comun, cat mai putina socializare, cat mai putina realitate.
si ma mai intreb de ce luni imi pare ca am revenit din fundul grotei :)))

Oboseala

ma uit in jur si vad ca e generala. asta nu ma linisteste, dimpotriva.
radem glumim dar in fiecare clipa murim putin... si asta se simte.
dimineata ma dau jos din pat, din ce in ce mai greu.

E ca si cum m-ar obosi lipsa unei vieti.

ce urat suna, ce groaznic este... ce o sa mai plang eu dupa timpul asta...
sau poate nu.

Asta vreau eu

Ca de cand nu ne-am vazut/auzit/... inteles unul pe altul, cred io ca a fost o lupta idioata intre orgolii, in care nimeni nu a invins, nu a castigat - doar am pierdut putin timp, energie si cateva sperante scoase de la naftalina (nu e sanatoasa treaba asta cu resuscitarea sperantei. daca a murit mai bine las-o moarta!) insa de atunci - au trecut 5 luni deja... uau si cum au trecut! eu nu am incetat sa ma gandesc si sa imi pun intrebarea aia pe care mi-a dat-o sub centura:

"Ce vrei tu, pentru tine?"

Cred ca pot sa spun acum dupa niste analize, comparatii si cantariri de vieti si situatii - ca nu vreau multe si nici nu vreau ceva complicat - vreau sa iubesc si sa fiu iubita! Asta vreau.

Si de fapt cred ca pana la urma ASTA E CAM TOT.

Am vazut aseara un film care mi-a dat speranta... ca inca nu e tarziu.
E bine deci.

cu leul vopsit

ca sa nu zic ca a inebunit de tot *&^%$#@!~
mie nu imi place. nu stiu cat conteaza sau pentru cine dar eu am vrut sa se stie.
ala nu e Messi care imi placea mie!

mai intai a fost barba. am presimtit ca nu e a buna... si macar daca schimbarile se opreau aici.

Ma tem de schimbare.
Ce o fi asta?

Un Alzheimer va rog.

Cand intelegi ca nu e doar Timpul cel pe care il risipesti, ci te risipesti pe Tine... bineinteles ca e prea tarziu. Sansele s-au dus, oportunitatile, relatiile s-au perimat, oamenii nu mai sunt, posibilitatile s-au redus - Timpul trece si iti ia cu el tot ce credeai ca e al tau si face parte din tine. Parte din tine face doar materia - fizicul, corpul, organele... care si ele se degradeaza in timp :)))
Ma gandesc daca e ceva care scapa actiunii distructive a trecerii timpului.
Amintirile? pana si pe astea timpul le ajusteaza... cad victima memoriei afective si afectate de Timp. si pana la urma se sterg. Istoria se altereaza dupa interese.
Daca mai vine si un Alzheimer...
Stai ca de fapt asta ar putea fi chiar tare - ca se sterge cumva pana si notiunea de trecere a timpului. Ajungi sa traiesti in Prezentul continuu. Asa sa fie?
Desi ideea e interesanta, sper totusi sa nu aflu pe propria persoana.
Cand ziceam ca nu mai am ce spera :)))

Alta lume

Am intuit de mult ca o sa-mi fie greu in lumea oamenilor. Ca nu o sa imi placa regulile lor si felul cum totul se invarte in jurul banilor, sexului, puterii...
Nu, nu e de mine.
Locul meu stiam ca este in lumea povestilor.

O stiu si acum, dar incerc sa o tin mai mult pt mine, altfel ei ar decide ca locul meu e la spitalul 9.
Ceea ce e oarecum ironic :))) avand in vedere ca acolo m-am nascut (prin forta imprejurarilor).


Life sucks most of the time... dar are un umor negru fantastic!

Ma rog si eu

La stiri se spune despre o asistenta SMURD, mama a doi copii, care pe drumul de intoarcere de la o manastire unde se rugase toata noaptea - femeia avea niste probleme si se indreptase spre Dumnezeu pentru ajutor, pe drum incercand sa evite un caine - s-a rasturnat cu masina si a murit.
mama pe canapea se ingrijoreaza pt soarta copiilor ramasi orfani, eu ii spun ca uite - s-a rugat si i-a venit raspunsul pana sa ajunga acasa. A scapat-o Dumnezeu de toate problemele. Si chiar cred asta. Mama zice ca nu sunt sanatoasa la cap =))) si cu asta sunt de acord.
Ideea e ca maine si noi mergem cu vara-mea cu masina la manastirea Ghighiu sa ne rugam... bine ca noi nu ne rugam sa ne scape de probleme - noi ne rugam pt sanatate si case. Alea pe care le avem, una pe care vrem s-o dam la schimb si pentru viitor putin.
Mno.

la meci

ma uitam la meci, singura in sufragerie, in timpii morti de joc ma luptam cu mine si cu somnul si ma imaginam in pat langa tine - cum incercam noi sa ne uitam la filme, nu la meci, niciodata cu tine la meci :)))
si tot imaginandu-mi asa m-a cuprins un somn teribil. asa cum ma apuca somnul cu tine la filme :)))

inseamna ca sunt eu prea somnoroasa, cred.

si mi-a fost necaz cateva secunde ca nu am acceptat atunci invitatia sa vad meciul lui messi la tine, dar stiam ca nu pt meci ma invitai tu, si asta iar m-a scos din sarite.

si uite asa mi-a trecut si somnul.

imi retrag sperantele :)))

sperantele si timpul investit in activitatea de sustinere a nationalei.
ghinion, n-avem cu cine.

hai Romania

hai sa nu consideram inca pierduta si sansa asta, si urarile risipite in van. Speranta moare ultima, si cand a murit - se stinge si lumina.
personal sunt cu un ochi pe Copa America - unde messi e "in the zone", si cu celalalt pe ultimul meci al nationalei in grupe.
indiferent ce facem noi, macar Argentina sa ia cupa - zic :P
nu e frumos, dar e sincer.

Alta zi, aceeasi viata.

Deci viata e un chin din care trebuie sa invatam chestii.
Sa zicem ca pana aici e limpede.
Desi...

Rulam scenarii imposibile

Mult timp trebuie sa fi pierdut eu imaginand niste intalniri imposibile, sau improbabile - noi doi, pe strada, in centru... peste niste ani: eu cu niste experiente de viata la activ, ceva gen - un copil, un divort... o cariera acaparatoare (adica nimic din ce imi doresc cu adevarat - doar ce se cere pe piata :))) si tot ruland scenarii imi dadeam seama cat de neverosimil e totul.
cat de ALTFEL ar trebui sa fie viata mea.
si cand m-ai intrebat CE vreau eu de la viata pt mine... s-a rupt filmul.

macar de m-as fi trezit din somn in clipa aia.

hai ca am inteles

am inteles azi mergand pe drum spre birou, de la metrou, ca:
viata = DURERE
si ceva parfum de tei... adica usor aromata.
asta s-ar traduce cu - DURERE indulcita cu ceva SPERANTA.

dar la baza tot durere.

ok, nu mi-a trebuit mult - doar 39 de ani si ceva...

astazi

cu totul altfel as fi crezut ca o sa fie.
dar am bagat de seama ca atunci cand imi fac planuri sau am anumite asteptari de la timpul meu, atunci nu iese nimic din ce am imaginat. de ce? universul stie.
azi 4 iunie - un prieten drag/ fost iubit se insoara, o prietena / fosta colega de suferinta la un job care mi-a ramas pe suflet, isi boteaza primul copil - o fetita, iar  un amic/ blogger si scriitor - si-a lansat prima carte, am zis ca o sa fiu la lansare dar... din cauza de masea de minte extrasa, si alte cauze adanci... eu azi in afara de faptul ca am facut piata - farmacie, lapte si paine, am stat ACASA.
incep sa ma conving de faptul ca sunt antisociala, si sa ma resemnez cu asta.
se putea si mai rau - puteam sa fiu ca frati-miu: dependenta de socializare!!!
il invidiez, dar nu as putea face schimb cu el. eu nu sunt asa. eu sunt... aiurea in tramvai.
si nici macar acolo - in weekend prefer fara ratb. eu cu mine. cel mai bine.
au mai fost vreo 3 cafele, 2 filme, un serial... niste perdele de pus, cam atat.
s-a risipit si ziua asta.

Ziua copilului care este

Mama imi repeta de peste 3 decenii... :P ca nu conteaza cati ani am, tot copilul ei am sa fiu. eu si frati-miu, se intelege!
Ok. pana aici de acord. dar sa imi si spuna la multi ani, si eventual sa imi faca si cadouri de 1 iunie... asta e usor disturbant.

later thought

de fapt... imi dau seama ca si mama este un copil in sinea ei. asta e ok.

o alta zi de luni

si la fel de bine ar fi mers - o alta trista zi de luni.
de ce trista? ca asa ma simt. imi pare ca nu am perspective. si asta nu poate fi decat f trist. ar mai fi o sansa - "imi pare" ala ... acolo e o portita de scapare, adica poate nu vad eu cum trebuie.
Trebuie schimbat unghiul din care privesc, punctul de vedere cum ar veni.

Apoi am ceva cu timpul de il tot omor, sau el are ceva cu mine - si ma consuma incet.
E cu drama oricum ai lua-o.
Si daca e drama, sfarsitul nu poate fi decat tragic.

prea plina de mine?

nu cred. aroganta nu se impaca cu nesiguranta. nesiguranta am din plin!
ceva egoism, dar e flexibil. il dau incet cand e cazul, insa numai eu stiu ca ce se vede e doar varful aisbergului. realitatea monstruoasa doarme in adancuri... la panda.

"Ce e viata?"

Motto: "Traim oare cu adevarat? Inseamna oare a trai daca traim fara sa stim ce e viata?"

Traiesc intr-o dulce-amara si continua inconstienta...
Viata?
E un timp - un timp limitat care mi-a fost dat sa-l umplu cu ore, cu zile, cu amintiri, cu emotii, cu trairi.
Eu sunt mai mult pe partea asta cu sentimentele. Realizari putine spre deloc - strictul necesar.
Iar ce realizari am, tot motivate de emotii sau obtinerea lor. Si e bine asa!
Asa sunt EU.
Asta e viata mea.
Poate din afara poate parea mai nimic... dar ideea e ca mi se rupe!

Totul e sa nu ma mai indoiesc eu de mine si de ea.

La asta lucrez inca. Work with me!

O las pe maine

... frustrarea si furia de azi... si irosirea timpului - toate pe maine. Cand o sa am o zi lunga, fara sens, cu numarat de suruburi la final! asa ca inainte de weekend. Ok e doar o zi... asa cum am irosit nenumarate alte zile. Faza e ca am inceput sa le tin socoteala din ce in ce mai ingrozita de faptul ca se duc, se duce viata asta - tineretea s-a dus de mult :))) si m. ma sperie ca o sa mor de batranete.
Adica - eu nu ma duc asa usor!!!
hai sa lasam comentariile , cinismele si filozofia tot pe maine.
:P

Terapie neconventionala

O discutie cu o prietena desteapta, dimineata la cafea... tine loc de terapie, clar! si face si bine la suflet.
In concluzie - NU ma mai bantuie.
Asa, acum sa lasam loc si pentru alte psihoze viitoare :))

E timp de toate, ba mai si ramane. E timp si de risipit vreau sa cred.
Posibil sa regret amarnic in final, dar nah. Riscul risipitorului.
:P

Ce vreau eu

Ce astept eu de la viata? Ce vreau pentru mine?
M-ai intrebat asa cum intrebi - incotro o iei? la stanga sau la dreapta? adica ca si cum te asteptai sa am un raspuns la indemana, un plan bine stabilit sau macar o dorinta ascunsa, ceva in cap pe tema asta. Si eu? Nimic. Parca eram in scoala cu lectia neinvatata.
Acum ma bantuie.

Rugaciunea lui Sorescu

Doamne, creatia a dat inapoi
Ca un cucui al universului.
Doamne, creatia ta s-a retras in sine
Cu tine cu tot si orbecaim in nestire.

Doamne, da un pumn in bezna,
Sa creasca, Doamne, la loc cucuiul.
Unicornul, cand ii crestea cornul,
Era numai durere si cunoastere.

Lumea sorbita de hau
Se pierde in circumvolutii prea destepte.
Doamne, da-ti Doamne un pumn drept in frunte
Si mugind ia-o de la-nceput.
Si mugind ia facerea de la-nceput.

uneori imi vine

sa il caut. sa il vad, sa il aud.
dar ma abtin pana trece.
o fi bine?
din moment ce eu am fost cea care a pus punct... sau puncte puncte, mi se pare corect acum sa fiu si consecventa. desi consecventa nu are nicio treaba cu treburile inimii sau afacerea asta dintre sexe - pe care nu imi vine s-o numesc nicicum.

de proba

am vrut un nou inceput. nu stiu daca asta aveam in cap, dar daca tot am pornit pe drumul asta... merg pana dau cu capul.

fresh start, cum s-ar zice!
:)