vineri seara cartofi la cuptor si rosu sec

in cazul asta timp risipit se considera ala pe care l-am pierdut tot neintelegandu-ne unde si cum sa ne vedem... eu cu cherie. din cauza de orgolii, de comoditate, de bad karma - sau ce o mai fi, reusim greu si la intervale mari sa ne vedem, desi ne simtim atat de bine impreuna cand o facem. si practic tine si asta tot de terapie - ne varsam sacul cu mizerii si ne trece de amar dupa ce vorbim despre toate durerile acumulate in timpul cat a durat distanta dintre noi.

dar nah... probabil ca tocmai faptul ca ne sincronizam atat de greu, e cel care da valoare adaugata confesiunilor noastre atunci cand au loc.  sau asa imi spun eu mie ca sa imi justific cumva dificultatea pe care ne-o pun tentativele noastre de a ne vedea mai des. ca pur si simplu nu ne iese! mno.

dupa seara de ieri... ma astept sa ne mai vedem la toamna. :))) probabil pana atunci o sa citesc si cartile pe care mi le-a dat, asa ca o sa ne vedem ca sa i le dau inapoi - adica doi iepuri dintr-o lovitura: scop terapeutic si scop practic. asta e cinismul din mine care vb acum. in vremurile astea, e mare nevoie de cinism.

de cinism si de vin rosu ;)

marti 19

azi e marti ceea ce inseamna ca ieri pe vremea asta era luni. si de ce uraste lumea ziua de luni? daca nu era lunea prima zi a saptamanii, ar fi fost martea. era mai bine? marti cica mai are si 3 ceasuri rele :))) si sa incepi saptamana cu ele pe cap, parca nu suna bine. sau daca ar fi fost marti in loc de luni, s-ar fi mutat si ceasurile rele de marti la luni, sau in alta zi care ar fi picat la rand?!? aberez, evident.
dar ideea e ca omul are darul de a se plange din orice, si de a nu-i conveni nimic. cam de kkt "dar" as zice.
te plangi de viata cand nu te doare nici in fund, dar nu realizezi cum ar fi sa te doara si un dinte! atunci ce ai mai aprecia viata asta asa cum e ea, dar fara durere...
iti urasti serviciul si seful si colegii, dar cum ar fi sa nu il ai deloc? sa fii somer e si mai groaznic. si stiu - am trecut si eu pe acolo... 6 luni, acum 6 ani, si mi-a ajuns!
asa ca imi iubesc viata - si sanatatea care este :)) si imi iubesc locul de munca cu tot ce imi ofera si cu tot ce implica. aia.
Love my life

Ca Acasa

Vreau sa zic ca am inceput sa ma simt ca acasa aici, pe acest blog, in acest decor pe care mi l-am ales - confortabil, comod, cu iz de mucegai si de trecut :)) asta nu suna a acasa dar fie. Culorile imi plac!
Se potriveste si cu vremea de afara. Ma simt in elementul meu.
Imi pusesem ceva sperante in Messi si meciurile Argentinei sa ma scoata din rutina si plictis, sa imi dea niste emotii si energie pozitiva - dar inceputul nu e ce visam. Ba e chiar opusul. Adica tinand un scor intre performantele lui Messi si cele ale lui CR7, mi-ar da cu minus.
Minus 1 pentru Messi - care a reusit sa rateze un penalty, in timp ce CR7 are 3 goluri la activ.
Dar m-am surprins mai mult amuzata si oarecum blazata de toata treaba... mai ales ca altii incercau sa ma agite pe subiect. 
Probabil m-am maturizat si io. sau mi-a trecut de fotbal. Mno.

2."what the fuck is this?"

parca asa era. si chiar se potriveste. poate e varsta... anii care s-au adunat in spate si care ma apasa. la varsta mea, jeni acterian murea - de boala de care el se trateaza, dupa o viata de intrebari si zbucium sufletesc... 

empatizez cu ea. ma regasesc in multe din starile si gandurile ei. iar sinuciderea NU, nu este o optiune nici pentru mine. dar nici boala. mie una imi e mai frica de suferinta fizica decat de moarte in sine. deci nu. 

chiar daca mi-ar zice cineva ca prin suferinta as transcede cumva si mi-as depasi conditia ingrata de vierme, tot nu. doar ca nici asta nu e dupa mine. 

dar asa cum 17 ani e fost varsta luciditatii absolute - 41 e varsta panicii absolute, momentul de cotitura cand din visare si sublima inconstienta risc sa pic in noada si sa-mi rup gatul :)))

sau mi se pare? 

desi am impresia ca dupa ce trece si varsta asta - ma asteapta blazarea. eterna, inevitabila blazare!

wtf.