in clipa asta tip in mine, in capul meu, si daca as putea as face ca aia in desene animate, cand ies din casa si se duc sa urle sus pe deal, apoi se calmeaza (oare?) si intra inapoi in casa. mda.
astia sunt 4 pereti virtuali, dar astazi - aici o sa fie dealul meu virtual de unde imi tip oful!
pana ajung sa vars ce ma doare, parca nici nu ma mai doare asa tare. e ca si cum m-as fi urcat pe dealul virtual de care ziceam, si deja ce ma enerva - pare mai mic si mai lipsit de relevanta...
relativitatea asta! cum schimba ea constant datele problemei.
Problema care este, a fost si va ramane tot el. tot mihai. sau poate problema mea sunt eu?!? atitudinea mea fata de el, de "noi"... de toata relatia asta. posibil. my worst enemy is me. si totusi... sa incerc sa lamuresc:
eu am nevoie de cuvinte!!! ale mele, ale lui... am nevoie sa exprim ce gandesc, ce simt, ce cred, ce ma framanta, ce ma inspira... toate kkturile astea care nu vor decat sa fie puse in cuvinte si comunicate.
adica daca nici comunicare nu e... cu ce ma aleg?!?
el, se pare ca nu are nevoie de cuvinte:
"De ce crezi ca as avea nevoie de cuvinte ca sa-mi arati iubire?"...
El are nevoie doar sa fie fumat si sa vada moartea cu ochii ca sa imi arate iubire.
WTF!!!
sunt proasta. clar.
