In zile ca asta, in care ma gandesc ca mai bine ramaneam in pat pana spre pranz... vin aici si incerc sa imi vars amarul. Dupa o seara cu Erica, in care am ras si ne-am iubit si parca nu mai exista nimic in afara de ea - cum e posibil asa ceva??? - ziua de dupa, cand vin s-o ia...lasa un vid enervant in casa si viata mea. Contrastele nu ma avantajeaza. Recele dupa caldura emanata de aia mica, imi cade greu. Asta nu inseamna ca regret ca nu am si eu piticul meu, nu, deloc. Raman pe pozitie - nu sunt facuta sa fiu mama si nici nu duce lipsa lumea asta de inca o progenitura, in speta a mea. Nu.
Dar felul in care ma simt cand Erica e doar a mea, fara frati-miu, fara cumnata... fara ca lumea sa ne vada... e atat de minunat incat...
Poti sa nu aduci o fiinta pe lumea asta, in speta a ta, dar poti incerca - daca nu sa adopti un copil, pentru ca e complicat- sa iei in plasament sau cum se zice... sau mama ta.
RăspundețiȘtergereasta ca idee de viitor, nu neaparat acum.